Motivul pentru care Enache nu poate ajunge la Steaua: ”Să vedem ce va fi”

Motivul pentru care Enache nu poate ajunge la Steaua: ''Să vedem ce va fi''
Publicat: 19/01/2016, 08:52

„V-am zis că suntem interesați să-i cumpărăm pe cei doi (Budescu și Enache – n.r), dar deocamdată nu am reușit să facem asta”, a declarat azi Reghecampf într-o conferință de presă, exprimându-și totodată speranța că negocierile vor avansa.

Becali a dezvăluit că varianta Budescu a căzut definitiv, însă speră ca Enache să ajungă în cele din urmă la Steaua. O explicație pentru care oficialii giurgiuveni sunt atât de rigizi în negocierile cu formația campioană în ceea ce privește achiziția jucătorului de bandă dreaptă poate fi reprezentată de faptul că suma de 300.000 de euro, oferta roș-albaștrilor, trebuie împărțită în mod egal cu CS Mioveni.

„Pentru Enache trebuia să mă intâlnesc cu Buduru, dar nu a mai venit. Nu știu de ce. La Enache mai sper, și el a făcut artificii ca să vină la Steaua. Am înțeles că Astra are 50-50 cu Mioveni, să vedem ce va fi”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Altfel, Becali s-a înțeles cu Enache în privința termenilor contractului, jucătorul dorindu-și să ajungă sub comanda lui Reghecampf. Însă șansele ca afacerea să se facă sunt tot mai mici: Astra nu are vreun interes să își vândă jucătorul la o rivală, în condițiile în care va încasa doar jumătate din suma de transfer.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online